Concurs de frumusete pentru tinerii din Centrele de plasament din judetul Suceava


Intră acum și în grupul de

Asociaţia „EUROACTIV” organizează un eveniment inedit pentru a marca Dragobetele, chemând la un concurs de frumuseţe pe cei mai frumoşi dintre tinerii din Centrele de plasament. Acţiunea intitulată „Valentine’s vs. Dragobete – concurs de MISS şi MISTER” are loc sâmbătă, 20 februarie, începând cu orele 14:00, la Centrul de Plasament „Speranţa” din Suceava.

Evenimentul este organizat de Asociaţia „EUROACTIV” în colaborare cu Şcoala cu clasele I – VIII – Plopeni, iar participanţii vor parcurge 4 probe de dans (vals, populară, latino, rock&rol), un mini-karaoke, o probă de aptitudini şi una de cultură generală.

Juriul va fi condus de subprefectul Angela ZAROJANU, iar evenimentul va fi prezentat de prof. Narcisa Ştefănescu – vicepreşedinte „EUROACTIV” şi prof. Mihai Greciuc – preşedinte „EUROACTIV”.

Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi, talentaţi şi din sistemul de protecţie a copilului aflat în dificultate „EUROACTIV” a fost înfiinţată în 2007 şi derulează proiecte pentru: ajutorarea copiilor şi tinerilor dotaţi şi din Sistemul de Protecţie a copilului aflat în dificultate, asigurarea şi armonizarea de acţiuni cu caracter cultural, umanitar, educativ şi social pentru susţinerea intereselor beneficiarilor asociaţiei; prevenirea abandonului şcolar şi combaterea delincvenţei juvenile în rândul tinerilor şi copiilor; monitorizarea acţiunilor de cunoaştere şi apărare a drepturilor copiilor şi tinerilor; consilierea şi orientarea tinerilor pentru parcurgerea cursurilor de conversie şi reconversie socio-profesională.


Intră acum și în grupul de